Mikado Francescoji
Mesagerul din Shamballah
.
Prefața despre Roger Quadflieg in artă Mikao Roger
Cu mare placere o sa va povestesc despre Mikao Roger si despre modul in care l-am cunoscut.
Am început să-l observ in tacere prin2016 timp de un an de zile aproximativ, furisadu-ma, la cursurile si conferintele lui in incognito in 2017. Un an mai tarziu am reusit sa-l cunosc indeajuns prin intermediul purificarii karmice, efectuată de mine ca Mesager al Marii Frății din Shamballah, în cadrul a două sisteme de vindecare spirituale la nivelul coloanei vertebrale: alinierea divină și Realiniere spirituală din care făcea parte Roger. El este unul dintre cei doi reprezentanti aleși de Marea Frăție din Shamballah din care sunt parte integranta si eu, pentru a purifica cele două sisteme. Numele celuilalt reprezentant este Lothar Güntert în artă Mikao Lothar, dar aceasta este o altă poveste…
În acești trei ani descriși în detaliu în ultimele mele două videoclipuri publicate în decembrie 2017 și iulie 2018, l-am observat cu mare atenție pe Roger exact cum urmaresti un elev curios care încearcă să înțeleagă ce este dincolo de aparente.
În perioada 2017, mi-a cerut să fie acceptat ca student al meu. Pot spune că această decizie a libertății sale spirituale i-a accelerat procesul karmic. Am observat in tacere comportamentul oamenilor apropiați lui în lumea energetic/spirituala. Roger a fost umilit, jicnit, calomniat, jefuit, într-un mod care i-ar fi demolat chiar și pe cei mai puternici dintre tauri. Motivul principal…? La baza tuturor acestor calomnii a fost taria si consecventa lui de a nu se abate de la accessiunea energetic/spirituala. Timp de un an de Zile Roger sa rugat de mine sa-l conduc in experiența Postului Hristic de 21 de zile doar cu apă, silentiu și rugăciune. În septembrie 2017, am acceptat să-i fiu Ghidul, iar în februarie 2018, a pornit cea mai nobilă dintre căile pe care o ființă umană o poate trăi: invingerea propriului EU interior spre inaltarea propriului spirit pentru eliberarea Trupului de Lumină prin aceasta experiența.
Roger a finalizat experiența divină și pentru asta îndrăznesc să spun că astăzi este un adevărat Mikao, un Ghid Spiritual sau un Maestru pe care lumea energetică-spirituală și în special Reiki occidental așteapta încă de pe vremea Marelui Mikao Usui.
Vă veți întreba ce înseamnă să fii un Mikao?….. un Mikao este sacerdotul bărbat al Sfântului Templu. La feminin vorbim despre Miko. Când există „Marele” în fața lui Mikao, înseamnă că persoana ca Marele Mikao Usui este karmic o componentă a Familiei Regale Imperiale a lui Hristos. Singurul scop al unui Mikao este să absoarbă Energia Neutrală, apoi să trăiasca în slujba lumii din jurul său cu scopul de a-l aduce la cea mai înaltă stare de evoluție spirituală.
Voi încheia dezvăluindu-vă un eveniment trăit după experiența de conducere cu Mikao Roger și Mikao Lothar care am crezut că ar fi trebuit să rămână secret în mine și acum vă voi explica de ce mi-am schimbat ideea. În perioada în care i-am ghidat si sustinut, atât pe Roger cât și pe Lothar să trăiască experiența Postului lui Hristos, am absorbit 80% din karma lor.
La sfârșitul acestei experiențe mi-a iesit asa zisul Focul lui SF. Anton in crestetul capului. Am avut vreo trei săptămâni de “luptâ” cu toate armele pe care Bunul Dumnezeu mi le-a dat și datorită Virtutii Focului Sfântului Anton și altele, astăzi este doar o amintire însoțită de conștientizarea a ceea ce înseamnă să fii un Mikado sau Ghidul Maeștrilor Spirituali sau Mikao.
Pe 5 septembrie 2018, Mikao Roger m-a contactat spunandu-mi ca simte dureri puternice in crestetul capului care l-au determinat sa faca o vizita la medicul de familie.
Rezultatul? a fost …. 20% din karma ramasa, s-a manifestat pe capul sau cu numele de Focul Sfantului Anton (herpes zoster)…astazi 06 septembrie 2018, sunt la al doilea tratament cu Virtutea Focului lui Sfantul Anton, si pot spune ca totul este sub control, si cu dragostea celor care ne sustin vom iesi invangatori..
“Numele noului sistem de vindecare spirituala a coloanei vertebrale a fost ales de marea Fratie Shamballah si asa numit:
Alinierea Spirituală Shamballah”
Dragi mei, tot ce am povestit pana acum mă determină să spun că Mikao Roger este personificarea Credinței și a Libertății Spirituale, singurul motor al dorinței de a crește fără limite în Calea lui Hristos care duce la Liberarea Spiritului..El reprezintă acea zicală nemuritoare a elevului care îl depășește pe profesorul confuz, și când folosesc termenul “confuz”, se datorează faptului că un adevărat maestru spiritual nu trebuie să fie niciodată depășit de elevul flămând de adevăr și de dorința de creștere spirituală, ci trebuie să fie stimulat de el in a se ridica de pe fotoliul său comod si scufundat si sa depășească noi orizonturi infinite, care îl determină să ghideze si sa sustina cat mai mult si mai bine celor care sunt destinați să crească prin el.
Mikao Roger este astăzi la cârma unui nou sistem de vindecare spirituala,sub numele de Aliniere Spirituală din Shamballah, în care sunt cuprinse învățături milenare transmise de Ființe Iluminate. Acesta este motivul pentru care îi invit pe toți cei care decid să-l urmeze, să se încredințeze complet lui, pentru că unicul său scop este acela de a ajuta pe oricine îl “întâlnește” întâmplător, pentru realizarea spiritului liber.
Mikao Roger, ai grijă de tine și de cei care vin să te întâlnească.
Vesnicul tau,
Mikado Francescoji